vineri, 17 iunie 2016

Ziua Universală a Iei va fi sărbătorită, pentru prima dată, şi la Jula



În ziua de vineri, 24 iunie, cu începere de la ora 18.00, Institutul Cultural Român Budapesta va sărbători Ziua Universală a Iei printr-o expoziție cu atelier de confecționare a iei realizate de Aurelia Matei-Lazea şi Pălăguța Hodor și un concert al naistului Radu Nechifor.
Programul cultural este realizat în colaborare cu Uniunea Culturală a Românilor din Ungaria (UCRU) și se va desfășura la sediul acesteia, din Jula.
Radu Nechifor este naist, profesor și artizan de naiuri. A început studiul muzicii la vârsta de 12 ani în cadrul Liceului de Artă din Sibiu. În 2003 este admis primul la catedra de nai a maestrului Gheorghe Zamfir, de la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. A câştigat numeroase premii la concursuri de specialitate, între care marele premiu la concursul naţional „Strugurele de Aur" de la Alba-Iulia, sau marele premiu la concursul de nai „Creation pour la Paix", desfăşurat la Ateneul Român din Bucureşti. A concertat în multe ţări ale lumii, printre care amintim: SUA, Canada, Elveţia, Franţa, Italia, Germania, Cehia şi Grecia.
Aurelia Matei-Lazea, creator popular, păstrătoare a meșteșugurilor și tradițiilor locale din zona Munților Apuseni. A participat printre altele, la proiectul cultural „Reconstituirea portului tradițional din Gârda de Sus, Alba – restituire parțială a patrimoniului imaterial local", proiect inițiat de Asociația Artă și Tradiții Meșteșugărești Alba – ATMA și finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Pălăguța Hodor, creator popular din Slătioara, Maramureș, din mâinile căreia ies țesături excepționale. Pe unde merge, este însoțită pretutindeni de războiul de țesut și de fus. Este, de asemenea, unul dintre primii membri în Asociația Meșterilor Populari Clujeni.

joi, 12 mai 2016

Şedinţa anuală a Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria

Prezidiul Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria convoacă şedinţa anuală a Adunării generale a UCRU pe data de 21 mai, cu începere de la ora 10.30. 
Pe ordinea de zi vor figura: darea de seamă despre activitatea din anul 2015; dezbaterea şi aprobarea gospodăririi din anul 2015; dezbaterea şi aprobarea gospodăririi din anul 2015 a săptămânalului „Foaia românească”; planul de lucru şi proiecte culturale pe anul 2016; aprobarea planului bugetar pentru anul 2016 (decizie asupra folosirii subvenţiei de 1% din impozitul personal oferit Uniunii).
Uniunea Culturală a Românilor din Ungaria a fost înfiinţată în anul 1948. Azi este o organizaţie-umbrelă pentru 19 asociaţii şi comunităţi româneşti locale, care s-au afiliat în anii 1990.


miercuri, 6 aprilie 2016

Álláshirdetés! / Anunţ loc de muncă!

A Magyarországi Románok Kulturális Szövetsége munkatársat keres a IV. Kulturális Közfoglalkoztatási Program keretében, 2 fő közösségi munkás munkakörbe.
Megbízás időtartama: 1 év, heti 40 órában

Elvárások, feltételek:
• középfokú végzettség, érettségi
• a román nyelv ismerete, érdeklődés a román kultúra és a magyarországi román közösség iránt
• rugalmasság, pontosság és önálló munkavégzés
• problémamegoldó képesség
• MS Office felhasználói szintű ismerete (különösen Word, Excel)
• regisztrált munkanélküli státusz

Az állás betöltéséhez előnyt jelenthet:
• közösségi és kulturális programok szervezésében szerzett tapasztalat
• jó fogalmazó készség, szóban és írásban egyaránt
• terhelhetőség

Feladatok:
• adminisztratív feladatok, irodai munka
• archiválás, dokumentálás, digitalizálás
• kulturális, közösségfejlesztő programok előkészítése, szervezése, lebonyolítása

A fényképes önéletrajzokat a következő e-mail címre várjuk: uniuneaculturala@gmail.com




Uniunea Culturală a Românilor din Ungaria caută 2 persoane pentru angajarea în cadrul Programului Cultural de Ocupare a Forţei de Muncă Publice.
Concursul este publicat pentru 2 persoane, pe o perioadă de 1 an, în 40 de ore pe săptămână.

Cerinţe, condiţii:
• pregătire medie, diplomă de bacalaureat
• Cunoaşterea limbii române, interes faţă de cultura română şi problemele comunităţii românilor din Ungaria
• dinamism, punctualitate, muncă independentă
• capacitatea de rezolvare a problemelor
• cunoaşterea MS Office la nivel de utilizator (în mod special Word, Excel)
• statut de şomer înregistrat

Avantaje:
• experienţe în organizarea programelor comunitare şi culturale
• deprindere bună de compunere în scris şi oral

Sarcini:
• sarcini administrative, muncă la birou
• arhivare, documentare, digitalizare
• pregătirea, organizarea şi desfăşurarea programelor culturale şi comunitare

CV-urile sunt aşteptate la adresa e-mail: uniuneaculturala@gmail.com