vineri, 6 mai 2011

O noapte albă pentru cultura europeană la Budapesta

Pe 6 mai, Budapesta sărbătoreşte Ziua Europei printr-o noapte albă, intitulată „Noaptea Institutelor Culturale Europene”.
La iniţiativa ICR Budapesta, 12 institute culturale membre EUNIC invită publicul budapestan la concerte, filme, expoziţii, teatru şi dans.
„Am extins o idee care se practică de patru ani cu succes la Bucureşti, în organizarea EUNIC”, a declarat Brînduşa Armanca, preşedintele  Uniunii Europene a Institutelor Culturale Naţionale – EUNIC, Ungaria.
Insomniacii vor putea să se distreze întreaga noapte cu filme poloneze sau franţuzeşti cu folclor slovac, cu jazz la Café Jedermann sau cu fado portughez şi canţonete italiene.
Institutul Cultural Român din Budapesta împreună cu Institutul Cultural Danez aduce publicul în două locaţii la două expoziţii de artă plastică, un concert de tubă şi unul de muzică clasică, seara încheindu-se cu proiecţia unui film artistic românesc.
Programul serii va începe la Sediul Comisiei Europene – EU Point – din Millenáris Park (1024 Budapesta, Str. Kis Rókus 16–20.) cu vernisajul expoziţiei artistei de origine română Elisabeth Ochsenfeld, ”Mesteceni în parcul Millenaris”, urmat de concertul susţinut de Tuba Quartett – The Heavy Brass Guys, program al Institutului Danez.
Deplasarea de la sediul ICR Budapesta (1146 – Bp. str. Izsó, nr. 5) se va face cu ricşele de-a lungul Dunării.
La sediul ICR, cele două instituţii culturale partenere organizează o expoziţie de  grafică a unor tineri artişti danezi sub titlul 2 X TRE , urmat de un concert clasic de vioară şi pian, interpretat de Clara Cernat (România) & Thierry Huillet (Franţa). Seara se va încheia cu filmul românesc, „Caravana cinematografică” (2009), în regia lui Titus Muntean.
Festinul cultural va fi însoţit de bere daneză şi de covrigei româneşti.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu